Prostul dacă nu-i fudul, vinul nu-i vechi destul.
Sunt membră în peste 10 grupuri de Facebook cu tematica vinuri, oenologie, degustări, pairinguri, etc. În total, dacă nu număram membri precum Pristanda steagurile, sunt vreo 8000 de oameni care își dau cu părerea mai mult sau mai puțin avizat despre vin.
Vinul vechi și fata mare
Una din temele recurente în aceste grupuri este postarea de tipul ”Am găsit aceste sticle în pod/beci/primit moștenire/primit dar de nuntă, la prima din cele 4 nunți. Cât costă?/cine, cât dă pe ele?”.
Postarea este invariabil urmată de poze în care bijuteriile coroanei, sticlele mult dorite și potențial de râvnit etalează la prima vedere măcar 2-3 defecte evidente și promit mult mai multe, ca la teleshopping.
Proprietarul odoarelor are întotdeauna ceva din semeția unui tată indian sau arab care negociază la sânge o căsătorie aranjată. Situația e oarecum similară, mireasa fiind închisă sub dop, cârcotașii de pe margini spun ba că e urâtă, ba ca nu e chiar cinstită, dar câțiva gentilomi și unele doamne mai sensibile sunt tot timpul gata să apere onoarea și fructozitatea licorii, cel puțin până la proba contrarie.
Dreapta judecată
De ce încă se dezbat astfel de subiecte? Principala cauză este informația trunchiată ajunsă legendă.
Legendă care spune că vinul, cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun. Legendă care face armate de novici să viseze că se vor îmbogăți dacă pun la beci câteva cutii de vin din supermarket și au răbdare.
Da, există vinuri care se înnobilează prin învechire, care dezvoltă arome terțiare complexe și subtile. Aceste vinuri nu apar aproape niciodată dintr-un accident fericit, ci sunt rodul muncii și priceperii enologilor, dintre care unii fac asta de generații. Ca orice alt vin bun, ele pleacă din vie cu gândul de a ajunge vinuri mari, sunt vinificate diferit de vinurile de consum curent. De obicei aceste vinuri sunt vârful de gamă al cramelor, au de la început cu un preț pe măsură și cu indicații privind anii optimi de consum.
Spune-mi cum l-ai păstrat ca să-ți spun dacă e de aruncat
Cel mai drag dintre toate materialele mele este workshopul de ”Defectele Vinului”, o prezentare de o oră în care explic când și de ce devine un vin de nebăut. Las și aici câteva lucruri esențiale pentru a evita să transformăm un vin bun și cu potențial într-un vin cu defect, din neglijență.
Ai ținut sticla în picioare? Situația e maro
Primul defect pe care îl amintesc este oxidarea. Vinul, odată îmbuteliat mai poate beneficia doar de micro-oxigenare foarte lentă, doar dacă are dop de plută naturală (vă spuneam că vinurile de învechit se pregătesc, nu se întâmplă).
Dacă ținem sticla în picioare, chiar și vinurile care ar fi avut capacitatea de învechire se pot oxida destul de rapid (câteva luni), deoarece pluta se usucă și permite pătrunderea aerului. Vinul trebuie să fie tot timpul în contact cu dopul.
Vinurile oxidate le recunoaștem ușor după culoare, care, în cazul vinurilor albe sau rose e mult mai intensă decât standardul soiului, mergând spre maroniu. În cazul vinurilor roșii îmbuteliate în sticle închise la culoare este mai greu de identificat vizual acest defect, însă, odată turnat în pahar e cărămiziu sau tot maroniu.
Uscarea dopului se poate datora și unui mediu prea uscat, cu o umiditate relativă sub 50%. Invers, dacă umiditatea e prea mare (peste 70%), dopul poate mucegăi.
Sticlele de vin se păstrează în poziție orizontală, într-un loc cu umiditate relativă de 60-65%, adică pivniță curată și răcoroasă.
Ai ținut sticla în vitrină? Lasă-o acolo!
Sticlele ținute pe post de bibelouri timp de câțiva ani la temperaturi de 22-32 de grade sunt exact asta. Valoarea lor este una strict sentimentală și pentru buna conviețuire în spații închise e bine să rămână pentru totdeauna cu dopul pus.
Temperatura ridicată și lumina, mai ales razele UV (deci și tuburile fluorescente) au un efect devastator asupra vinului, descompunând compușii aromatici. Vinurile ținute la căldură îmbătrânesc de 2-8 ori mai rapid decât cele ținute la temperatura corectă.
Se recomandă ca vinurile pentru învechire să se păstreze la temperatură constantă de 10-13 grade, la întuneric, așadar o pivniță specială sau un frigider de vinuri devin instrumente obligatorii pentru colecționari.
Ai primit sticla cadou și nu știi cum a fost ținută?
Poate ai toate intențiile bune, dar nu știi cum a fost ținută sticla de vin pe care tocmai ai primit-o cadou. Întreabă!
Dacă vine de la un prieten mai puțin cunoscător, din ”colecția” lui personală, probabil ești în una din situațiile anterioare. Dacă a fost achiziționată de la un magazin de profil poți fi aproape sigur de respectarea condițiilor de păstrare. De obicei vine cu un certificat de analize de laborator și cu garanție, iar dacă vine direct de la producător, cu atât mai mult. Mai există situația vinurilor luate la licitații, din colecții private, care pot fi o ruletă rusească.
Când e vinul vechi e cel mai bun?
Ca orice mit, ideea că vinul vechi e bun are un sâmbure de adevăr și există exemplare minunate de 15-45 de ani care continuă să uimească publicul. Acestea provin din anumite podgorii și au fost ținute corect, sunt rodul unor ani excepționali și produsul unor enologi talentați. Dacă doriți un astfel de vin, căutați întâi degustările de profil până identificați un stil care vă place și apoi cereți sfatul specialiștilor pentru a găsi sticle similare.
Prețul corect
Cum frumusețea e în ochii privitorului, prețul stă în dorința cuiva de a avea un anumit obiect. Înainte de a întreba în grupuri cât face o sticlă, e bine să cauți singur pe net eticheta respectivă și să-ți faci o idee despre cerere și ofertă. Șansa de a găsi un colecționar atipic, pasionat de vinurile cu defecte doar de dragul etichetei există, dar e infimă.
P.S. Cine cât dă pe sticla de Tămâioasă de mai sus? Vând!
