Vine Crăciunul și ne gândim deja cu poftă ce vinuri să bem lângă mâncărurile tradiționale de sărbători. Postarea aceasta le este dedicată celor care își iau vinul din supermarket, nu au de gând să cheltuie mai mult de 50 lei pentru o sticlă, dar sunt curioși să încerce combinații noi de gusturi sau poate și alte vinuri decât ce puneau în coș până acum.

Meniul la care m-am gândit include preparatele cele mai întâlnite în orice casă de sărbători: piftie, salată de bouef, friptură de porc la cuptor, sarmale, mezeluri (tobă, lebăr, cârnați de casă, caltaboș), dar și cozonac cu nucă sau rahat.

De multe ori mă sună prietenii și mă întreabă ce vin ar fi mai potrivit să ia pentru o masă festivă, o aniversare sau o duminică în familie, când vin și socrii în vizită. Puteți să adaptați sugestiile de mai jos și cu alte ocazii sau să găsiți alte vinuri, în funcție de ce supermarket aveți mai aproape, eu m-am inspirat din Mega Image.

Piftie & Spumant din Fetească Neagră, Colocviu la Barcelona – Casa de Vinuri Cotnari

Recomand să ne primim oaspeții cu un pahar de spumant, pe care îl vor putea savura și alături de câteva aperitive.

Lansat anul acesta pe piață, Colocviu la Barcelona de la Casa de Vinuri Cotnari este momentan singurul spumant rosé din Fetească Neagră. Creat prin metoda tradițională, ca vinurile din Champagne, dar dintr-un soi autohton, reprezintă îmbinarea perfectă dintre tradițional și modern.

Este un vin elegant, de o culoare roz-somon, cu miros de fructe de pădure și o aciditate bună, capabil să facă față mâncărurilor mai grase. Mirosul proaspăt și răcoritor echilibrează perfect aromele puternice din piftii, fie că sunt de porc, de curcan sau cocoș. Textura fină a bulelor clătește papilele de gelatina lipicioasă, astfel încât putem trece și la alte feluri de mâncare.

Este o alegere bună și pentru salata de boeuf. Fiind o mâncare grasă, are nevoie de un vin sec și preferabil spumant care să ofere  gusturi complementare. Dacă nu vă plac vinurile rosé, puteți începe cu un vin lejer, un vinho verde de la Gazela.

Friptura de porc & Merlot, Prince Mircea- Vinarte

De Crăciun avem mai mult timp pentru mâncare, iar asta se reflectă și în modalitățile de preparare. Friptura de porc la cuptor poate să dureze câteva ore, o să vă umple casa de arome de salvie și rozmarin, însă rezultatul este atât de bun încât merită fiecare minut de așteptare.

Un asemenea efort culinar merită un vin pe măsură, iar frăgezimea bucăților de porc este completată perfect de un Merlot. Alegerea mea este un vin emblematic pentru acest soi, Prince Mircea de la Vinarte. Culoarea rubinie intensă este completată de aromele de cireșe negre și fructe de pădure bine coapte. Vinul are și note de condimente (piper, nucșoară), care ar putea să vă inspire ce să mai puneți și în tavă. Este un vin viguros, iar taninurile frumos rotunjite de timpul petrecut în butoi pot să echilibreze un sos pe bază de unt aromatizat, sau chiar o reducție de vin.

Sarmale & Feteasca Neagră Magnus Monte- Crama Ceptura sau  Epoque Basilescu

Parcă nu e sărbătoare dacă nu sunt și niște sarmale pe  masă. Pentru o astfel de mâncare tradițională, cu un conținut ridicat de grăsimi dar și arome puternice, recomand un vin din soiul național, fetească neagră. Indiferent de producătorul pe care îl alegeți, veți găsi în pahar arome de prune uscate, fructe negre și o ușoară aromă plăcută de vanilie de la maturarea în butoaie de lemn de stejar, dar și note de coriandru, pe care le găsim și în mâncare.

Mezeluri tradiționale & Cabernet Sauvignon Soare sau Castel Bolovanu – Vinarte

Delicioasele preparate de casă cum ar fi toba, cârnații, caltaboșul si lebărul au nevoie de un vin roșu corpolent, cu taninuri puternice si arome intense. Mirosul de fructe negre bine coapte din vin va aduce o notă de prospețime pe lângă preparatele care abundă în gust și condimente. Taninurile pronunțate ne vor ajuta să ne curățăm papilele și să putem gusta, cu măsura, din fiecare mezel.

Cozonac & Tămâioasă Românească (dulce) de la Vincon Vrancea sau de la Cotnari SA

Cozonacul pufos umplut cu nucă sau cu rahat își găsește perechea perfectă într-o tămâioasă aromată, dulce, cu arome de pepene galben, miere și coajă de lime. Dacă doriți o experiență elegantă, căutați o sticlă de vinotecă care, prin învechire capătă note de caramel și stafide, perfect complementare celor din prăjituri.

Poftă bună! & Sărbători Fericite!

_________________________

Surse foto & rețete: Laura Laurențiu, Unica, Savori Urbane